Cu siguranţă ştim că în anumite condiţii este posibil să avem un anumit acces la vieţile anterioare. Întrebarea este dacă este bine sau nu să facem acest lucru. Părerile sunt foarte împărţite. Unii ar spune da, orice lucru pe care îl poţi afla, îl poţi descoperi, este foarte bine venit. Te va ajuta să te cunoşti mai bine. Te va ajuta să poţi acţiona în cunoştinţă de cauză. Te va ajuta să afli ce lecţii de viaţă ai de rezolvat. Şi au dreptate.
Alţii vor spune că dacă Dumnezeu a lăsat lucrurile sub această formă şi a închis comunicaţia dintre conştient şi Memoria Akasha (memoria astrală care conţine informaţii din vieţi trecute) înseamnă că a ştiut foarte bine de ce a făcut asta. Şi nu e bine să dorim să fie altfel, să încercăm să schimbăm, să depunem eforturi pentru a afla ce am fost şi ce fapte am făcut în alte vieţi. Şi au de asemenea dreptate.
Alţii, mai restrictivi, vor spune că nu există vieţi anterioare şi nu există nici vieţi ulterioare. Dacă totuşi ar exista, ne-ar putea deschide apetitul, ne-ar putea stârni curiozitatea de a le descoperi. Pe de altă parte dacă ar exista vieţi ulterioare înseamnă că vom putea crede că dacă în această viaţă nu depunem toate eforturile să ne ocupăm de sufletul nostru şi de legătura cu Dumnezeu, vom avea posibilitatea să facem acest lucru în vieţile ulterioare şi astfel am putea deveni “leneşi spiritual”. Aşa că este mai simplu şi comod să considerăm că nu mai există alte vieţi şi trebuie să facem în această viaţă cât mai mult posibil. Şi dintr-un anumit punct de vedere, de asemenea au dreptate.
Şi totuşi cum ar putea fi adevărate trei păreri atât de diferite şi contradictorii ca cele de mai sus? Sunt toate adevărate, însă la fiecare este aplicabil pe un alt nivel de evoluţie spirituală, la un alt nivel de înţelegere.
Haideţi să ne gândim în felul următor: avem în memoria conştientă tot ceea ce ştim că am făcut bun şi rău până acum, bineînţeles la nivelul nostru personal actual de accepţiune a binelui şi răului. Aceste fapte ne atrag în viitor atât bucurii, cât şi suferinţe. Cu cât faptele rele (sau bune) sunt mai multe şi mai grave, cu atât viitorul va fi mai plin de suferinţe (sau bucurii). Putem privi aceasta ca o presiune karmică. Tot ceea ce am greşit şi toate lecţiile spirituale pe care ne-am încăpăţânat să nu le învăţăm ne vor determina suferinţe ulterioare. Tot ceea ce nu am conştientizat şi a venit momentul plăţii, ni se arată mai întâi prin suferinţe mici. Trăind aceste suferinţe avem două opţiuni: să ne supărăm pentru că ni se întâmplă sau să le acceptăm şi să ne învăţăm lecţia. În cazul în care ne supărăm pe cei care ne aduc suferinţele, pe situaţii, pe viaţă sau mai rău … pe Dumnezeu nu facem decât să atragem suferinţe mai mari. Scopul acestora este de a ne deschide ochii şi a ne învăţa lecţia.
Revenim acum la ideea de presiune karmică. Dacă încercăm să aflăm informaţii din vieţile anterioare, aducem în conştient aceste informaţii şi rezultatul este că nu facem decât să creştem forţat presiunea karmică. Ne învăţându-ne lecţiile şi aflând noi şi noi informaţii din alte vieţi trecute, această presiune karmică creşte tot mai mult şi suferinţele atrase sunt tot mai greu de dus, putând la limită să ne atragă evenimente care să ne determine moartea.
Dacă însă reuşim în cursul acestei existenţe să ne învăţăm cea mai mare parte din lecţiile nostre spirituale pentru care am venit, chiar faptele şi cercetările noastre spirituale ne determină automat aflarea anumitor fapte din vieţile trecute, rezultatul este de asemenea creşterea uşoară a presiunii karmice, însă de această data este vorba de o creştere firească apărută în urma dezvoltării spirituale. Acesta este modul corect de descoperire a vieţilor anterioare.
Concluzia este să încercăm să ne abţinem. Ştiu că de cele mai multe ori curiozitatea este mare, însă şi efectele pot fi pe măsură de dezastroase. Informaţiile nu vor întârzia să apară de la sine atunci când vor fi pregătiţi cu sufletul nostru să le primim.
Comentarii recente