
Dacă studiaţi manuale de Tarot sau dacă urmaţi cursuri avansate de Tarot veţi putea afla faptul că în anumite condiţii sau cazuri particulare nu poţi “citi” corect informaţia. Acestea ar fi:
- neîncrederea/negarea – situaţia în care clientul nu are încredere că situaţia lui se poate rezolva,
- dorinţa/aşteptarea – situaţia în care clientul doreşte prea mult un anumit rezultat, aşteptările lui sunt peste măsură de puternice, “citirea” putând fi influenţată de acest lucru,
- a nu citi pentru tine însuţi – evident în cazul în care încercăm să obţinem informaţii pentru noi înşine putem fi în cea mai mare măsură subiectivi şi informaţia va fi eronată.
Ei bine, am să încerc să dărâm aceste limitări…
Este cât se poate de adevărat că toate acestea se întâmplă dacă consultantul se raportează la energia clientului, iar în cazul în care în corpul energetic al clientului e “furtună”, rezultatul se vede în informaţiile obţinute care sunt influenţate de această stare.
Bine! Să trecem acum să vedem un alt punct de vedere, respectiv un alt mod de a “citi”.
Întreg Universul e plin de informaţie. Fiecare dintre noi avem un corp mental inferior şi un corp mental superior care vehiculează foarte multă informaţie. De asemenea avem o memorie astrală în care este înregistrat tot ce ni s-a întâmplat vreodată în istoria sufletului nostru. Pe scurt, o parte din informaţie este conştientă, este informaţia la care avem acces, iar o altă parte este informaţia subconştientă la care în mod normal nu avem acces. Aceasta a fost acumulată de-a lungul tuturor existenţelor noastre cu trup şi este stocată în memoria astrală. În general, cei mai mulţi consultanţi au acces într-o anumită măsură la o parte din informaţia existentă în memoria astrală a clientului, respectiv la cel mai probabil viitor, informaţii pe care le extrage şi le comunică acestuia.
Totuşi, mai există şi alte locuri unde este depozitată informaţia care ne priveşte – mult mai multă informaţie decât în memoria noastră astrală. Este vorba de Memoria Divină, fiind de fapt dacă vreţi Corpul Mental Divin şi care cuprinde toată Istoria Universului. Evident aici vom putea găsi toată informaţia care ne priveşte sub o formă sau alta, precum şi informaţii care vizează viitorul în cele mai mici detalii şi amănunte.
În măsura în care evoluăm spiritual, în măsura în care comunicăm cât mai mult cu El, accesul la această Memorie Divină ni se deschide tot mai mult. Pentru aceasta însă este necesar să dovedim zi de zi că merităm acest acces informaţional. Adică, pe de-o parte, este important să utilizăm informaţia la care avem acces pentru a-i ajuta pe cei din jur, iar pe de altă parte să comunicăm doar informaţia prin care putem ajuta, deoarece este bine de ştiu că nu toate informaţiile ajută. Gândiţi-vă de exemplu ce ar însemna să îi spui cuiva momentul în care va muri, cum va trăi această persoană fiecare moment prin care se apropie de acea clipă. Dacă nu suntem foarte stăpâni pe “picioarele noastre spirituale” putem fi bulversaţi de astfel de informaţii. De aceea trebuie să dovedim două lucruri: că utilizăm acest acces – adică nu ne-a fost dat degeaba şi că ştim cum să-l folosim – adică nu tot ce aflăm spunem clientului, ci doar informaţiile care îl ajută, fiind capabili să intuim efectul acestor informaţii.
Mai departe, toate Entităţile de Lumină, precum şi cele aflate în întuneric, au acces la informaţie. Evident, în cazul fiecăreia din ele, accesul este “după merit” sau respectiv, după cât îi este permis.
Iar acum în calitatea noastră de consultant avem mai multe opţiuni de unde să obţinem această informaţie. Putem să ne liniştim, să ne relaxăm şi în această stare să avem acces la informaţii din memoria astrală a clientului şi de la entităţile cu care comunică aceştia. Putem să “invocăm” ghizii noştri spirituali şi vom obţine un alt gen de informaţie, de data aceasta mult mai completă şi mai exactă, în măsura în care aceşti ghizi sunt mai evoluaţi.
Însă, mai avem şi o a treia opţiune: să ne rugăm cu cea mai mare intensitate de care suntem capabili. Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne trimită acele Entităţi de Lumină ale Sale care sunt cele mai potrivite în exact această situaţie. Sunt cazuri în care nu vom afla anumite informaţii pe care le-am afla prin celelalte metode, însă aceasta se întâmplă pur şi simplu pentru că nu ne sunt de folos, nouă sau clientului. Însă, putem fi siguri că vom afla tot ceea ce este necesar şi potrivit pentru rezolvarea situaţiei în cele mai bune condiţii. Şi de fapt asta e tot ceea ce ne dorim, nu?
Totul depinde până la urmă la cine te raportezi: la oameni, memoria lor astrală şi entităţile spirituale cu care comunică ei, la Entităţi de Lumină şi accesul lor informaţional sau la Dumnezeu.

as dori sa stiu ce ma asteapta in acest an ,unde trebuie sa fiu precauta,la ce sa am grija si cum ar trebui sa actionez.
multumesc
Am sa va contactez pe mail pentru detalii.
O zi frumoasa,